IRANUL ARE UN NOU AYATOLLAH.
CE FACEM, ÎL OMORÂM ȘI P-ĂSTA?
Ne-am obișnuit așa de tare cu simplificări de genul liderul = țara, încât am rămas captivi în ele, fascinați precum copiii la o piesă de teatru de păpuși. Și este, într-adevăr, spectaculos! De exemplu, absolut tot ce face și zice imbecilul de Trump este atât de ridicol și de revoltător încât ești tentat să uiți că el este ales de majoritatea americanilor! Da, zeci de milioane de americani pe el îl vor, chiar pe el, pe Donald Trump, cu politica asta a lui imbecilă care îi reflectă personalitatea infectă: agresor, narcisist, abuzator, mitoman, grandoman, șantajist, egolatru, psihopat șamd. Pe el l-au ales americanii în două rânduri, chiar au dat peste cap țara pentru el – iar astea sunt strict fapte. Nu începem aici cu explicațiile speculative, că de ce și cum, tocmai ca să nu ne facem că uităm faptele.
Nimeni, nimeni, NIMENI nu are chef să ia la cunoștință că tot ce face Trump are susținerea majorității americanilor! Exclus așa ceva!! Nu, de vină e mereu Trump, că e prost! Americanii (și oamenii în general) sunt mișto, doar liderii lor sunt nașpa! Pe bune?!
DIN CE SUNT FĂCUȚI LIDERII?
Avem un blocaj mental la nivel planetar când vine vorba de a vedea oamenii din spatele liderilor. Pur și simplu nu mai vedem oamenii, vedem doar liderii și reducem totul la ei. E o capcană a minții pusă în scenă prin limbaj. În comunicare, folosim mereu scurtături: Washingtonul versus Kremlinul, Putin versus Netanyahu, Ursula versus Macron șamd. E mai simplu așa, plus că e și mult mai atractiv, e ca o piesă de teatru sau ca o poveste cu zmei și cu feți-frumoși. Construim cu plăcere toate aceste polemici și mituri moderne și, fără să ne dăm seama, reconstruim arhetipuri umane. Prezentăm realitatea împachetată sub formă de povești. Sună exagerat și inadecvat? Bun, hai că schimb termenul, să vezi cât de familiar sună acum: construim ”narative”. E mai bine așa? Sună profi? Mintea e împăcată? Bun!
Evident, nu-i nimic rău sau dubios în a folosi scurtături. Așa funcționează mintea umană, cu scurtături și cu etichete. Pericolul apare doar pentru că efectiv uităm că folosim scurtături și luăm reprezentatul drept obiect reprezentat. Sună ridicol, dar uitați-vă nițel în jur: fix asta facem! Simplificăm mult și dup-aia uităm că am simplificat. Uităm convenția și nu mai înțelegem jocul. Suntem precum copiii care se ceartă pe terenul de joacă fiindcă au luat jocul și jucăriile prea în serios.
DE CE REZUMĂM TOTUL LA LIDERI?
Pentru că e mai ușor să porți o discuție așa. Ai ”Putin versus Trump” în loc de ”milioane de ruși care vor satisfacție pentru orgoliile lor veșnic rănite versus milioane de americani care vor satisfacție pentru orgoliile lor veșnic gâdilate”. Și nu discutăm aici despre de ce și cum le sunt zgândărite orgoliile oamenilor, ca să nu deviem. E o discuție complexă, și imediat încep delirurile cu grupuri de interese, cu agenții secrete, cu jocuri macro-globalisto-petro-investo-dubioase. De fapt, oricine și orice e de vină, doar să nu fim noi nevoiți să admitem că oamenii sunt proști și că, proști fiind, aleg alți proști la putere! Bine, nu toți oamenii: cei mai mulți oameni, de cele mai multe ori și în cele mai multe situații. Adică majoritatea democratică, da.
Când rezumăm totul la lideri, uităm de oamenii pe care îi reprezintă, oamenii ale căror interese le manifestă liderii. În logica asta, ajungem repede să credem că schimbarea unui lider este echivalentă cu schimbarea unei situații. Sigur, Trump e doar un bou încălțat, dar nu despre el vorbesc aici, el nu contează (așa cum nu contează niciun lider, de fapt). Încerc să explic.
Pentru incredibil de mulți oameni, eliminarea ayatollahului Khamenei părea (și pare) soluția schimbării situației din Iran. Incredibil de mulți oameni așteptau (și așteaptă) ca după căsăpirea ayatollahului să se schimbe treaba în Iran, ca și când milioanele de oameni care îl susțin pe defunctul jupân suprem nu ar exista, de fapt. De parcă faptul că individul ăsta a domnit acolo timp de 37 de ani ar fi fost un nefericit accident. Nu, oameni buni: singurul accident este că a fost Khamenei și nu altul! Susținerea populației pentru un lider precum Khamenei a existat și există în continuare în Iran.
ÎN CE MĂSURĂ ERA SUSȚINUT KHAMENEI DE POPULAȚIA IRANULUI?
Am pus un comentariu zilele trecute la o postare despre Iran (era înainte de asasinarea ayatollahului) în care spuneam asta: ”De parcă ayatollahul e problema, nu milioanele de iranieni care îl susțin!”. Mi s-a atras atenția rapid că, de fapt, nu sunt așa de mulți care îl susțin, că exagerez. Ok, dar câți sunt? Sunt 50%+1 din iranieni? Atunci sunt milioane de susținători, iar Khamenei era un lider legitim. Sunt doar 20%, sau poate 10%? Ok, atunci Khamenei era în minoritate, locul lui era în opoziție, dar tot vorbim despre câteva milioane de iranieni care îl susțineau. Milioane, da? Nu putem să ne facem că oamenii ăia nu există! Democratic vorbind, lasă-l pe Khamenei în opoziție câțiva ani și popularitatea lui o să crească iarăși. Că așa funcționează democrația, nu?
Și de-aici încep derapajele! Că susținătorii lui Khamenei sunt manipulați, că sunt spălați pe creier, că americanii au interese și că Israelul nu știu ce face și că Rusia și China au intervenit șamd. Așa, și? Ce facem acum, îi omorâm pe oamenii ăia? Sau îi ignorăm total și punem un regim politic care le e ostil? Că asta spuneți de fapt, doar că n-aveți curajul să recunoașteți! Vreți de fapt să spuneți că susținătorii lui Khamenei nu contează și că n-ar trebui să ținem cont de ei, pentru că am hotărât noi că ei greșesc, nu? Dar nu puteți să recunoașteți fățis asta, pentru că nu sună deloc democratic! Nu-i nimic, o spun eu: democrația înseamnă dictatura prostimii! Să fim sinceri cu noi înșine și consecvenți! Nu se poate să vrem democrație numai când se aliniază cu interesele noastre!
Poftim situație:
Iranul a numit un nou ayatollah. Ce facem, îl omorâm și p-ăsta?
Adi Butoi.
