Am lucrat în presă: print, online, radio și televiziune. Și la Digi24 am lucrat un an. Și lucrând în presă am văzut multe chestii scârboase, presiuni de la șefi și patroni, amenințări, cenzură, spionaj șamd. Toți jurnaliștii au văzut așa ceva, să nu-i credeți pe cei care spun că n-au văzut! E un domeniul scârbos, dar chestia care mie îmi întoarce stomacul pe dos de fiecare dată când o văd este umilirea publică a jurnaliștilor. Asta îmi face un rău fizic, mi se strânge ceva în stomac, sufăr prin empatie, parcă mă revolt la nivel organic. De fătălău ce sunt, da.
Îmi amintesc cum am realizat prima oară cât de insuportabilă mi se pare umilirea jurnaliștilor. Abia aterizasem pe la ProTV, eram într-o redacție împreună cu niște colegi și vedeam pe televizor un material proaspăt cu Gigi Becali umilind niște jurnaliști care stăteau aliniați la doi metri distanță de biroul lui aurit de la palatul prostului-gust. El îi batjocorea, ei încasau tăcuți, cu microfoanele în mâini. Și eu muream de indignare și de frustrare, mă certam cu televizorul! Când am terminat de înjurat tractoristic și de blestemat creativ, un coleg veteran, foarte relaxat, bucuros că are material nou pentru emisiune, îmi zice: ”Ia zi, Adi, mai vrei să fii jurnalist?”
Dar eu n-am vrut niciodată să fiu jurnalist. Eu voiam doar să scriu glume, am ajuns în presă accidental, prin 2005, fiindcă în presă se tipăreau glume. Dintr-una într-alta, peste câțiva ani m-am trezit că am ”probleme de jurnalist”, când eu voiam doar să mă hăhăiesc! Da, practic eram un jurnalist, fiindcă, uite, lucram la ProTV, publicam, făceam interviuri, vorbeam la radio… dar nu mă vedeam deloc dispus să înghit căcaturile unui imbecil ca Gigi Becali doar pentru că ”asta îmi e meseria”! Ce dracu de meserie era aia? Preș?? Nu înțelegeam cum de rezistă reporterii ăia și nu-i fut un microfon în cap și un genunchi în coaie ciobanului care le vorbește ca unor copii de sclavi cumpărați pe doi lei din piața de vechituri! De ce stau și suportă? Suportă fiindcă sunt slabi, sau suportă fiindcă sunt puternici??
Jurnaliștii umiliți sunt oameni slabi, sau puternici?
Da, presa e mizerabilă. Și te poate măcina grav, în ființa ta, dacă nu îți păzești sufletul. Prin redacții, am asistat la scene atât de scandaloase că aș face o lună întreagă share de 51 la o televiziune de scandal. Îmi amintesc clar o prelegere despre cum se pupă în cur corect și o alta despre cum se stă capră în fața unui milionar care face rating! Da, presa e mizerabilă. Iar pentru ca mizeria asta de presă să funcționeze totuși, cineva, niște oameni, iau niște mui consistente. De ce le iau? Ce motive personale au? Sigur, salariul, plus alte chestii, poate principii, poate și oportunism. Dar răspunsul care ne interesează aici e că JURNALIȘTII ACCEPTĂ SĂ IA NIȘTE MUI CA SĂ NU LE LUĂM NOI, de-aia!
Sigur, e foarte ușor să-i judeci. E ușor să vii tu cu replici mai bune, că ”trebuia să zică aia”, că ”trebuia să se ridice și să plece”, dar uite că noi n-am fost acolo, ei au fost. Noi nu știm ce știu ce ei. Nu știm ce era în mintea lor atunci, nu știm de ce anume trebuiau să țină cont. Și de ce nu știm? Pe scurt, nu știm pentru că nu ne interesează să știm, și nu ne-a interesat niciodată. Pe noi ne interesează doar să vedem spectacol la televizor, să vedem dezbaterea! Ei, acum sper că și-a făcut toată lumea o idee CARE ESTE COSTUL ORGANIZĂRII UNEI DEZBATERI ELECTORALE. Ce eforturi sunt în spate, cât trebuie să strângă din dinți niște oameni, ce mizerii acceptă ca să poată ieși pe post cu ceva relevant.
Așadar, cum de suportă jurnaliștii să fie umiliți? Nu pentru că sunt slabi, ci tocmai pentru că sunt puternici. Așa cum eu n-am fost. Eu am știut doar să înjur foarte creativ, din spatele ecranului.
Adi.
