Ca să ai niște context pentru povestea acestui site. Adi Butoi mă cheamă, am trecut binișor de 40 de ani, de vreo 10 ani mă lupt cu depresia și anxietatea, iar de vreo 5 ani încoace mai și câștig.
Nu pun aici detalii de-alea de CV, că le găsești pe net dacă te interesează, afli tot ce se poate despre traseul meu profesional (vezi ce frumos am evitat să zic ”carieră”?). Aici vreau să-ți spun altfel de lucruri despre mine. O să-mi pun singur chiar și câteva etichete, chiar dacă n-am niciun chef, dar mă gândesc că oricum nu scap de etichete, poate mai evit să mi le pună alții greșit. Sau măcar să le știe și pe ale mele.
Nu mi-a fost ușor să scriu pagina asta, chiar mă simt expus și vulnerabil. Și mi-a fost greu și să nu o șterg. Dar trebuia să încep eu cu sinceritatea, că doar asta e ideea cu site-ul ăsta: fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume! Sinceritatea doare, dar ajută!
Așadar:
N-am absolut niciun chef să fiu influencer! Zero, deloc! Nu de-asta am făcut site-ul ăsta, chiar mă sperie să mă recunoască lumea pe stradă. Dacă mă vezi pe undeva, te rog frumos să mă ignori și să mă lași în pace! N-am vrut și nu vreau popularitate, de-asta am și ezitat (și încă ezit) să mă expun. Fiecare poză sau clip în care apar e un compromis pentru mine, o fac doar fiindcă este terapeutic și fiindcă înțeleg că este singura metodă să-mi fac cunoscut mesajul. Nu poți să ceri sinceritate, trebuie să oferi. Plus că suntem în epoca TikTok, dacă vrei să te audă cineva trebuie să te maimuțărești online.
Nu sunt un follower, și n-am fost niciodată. Asta nu înseamnă că sunt un lider, nu asta spun și nu cred asta despre mine! Nu, pur și simplu nu sunt un follower. Poate chestia asta pare un rahat, dar mie mi-a luat foarte mulți ani să-mi dau seama că nu sunt un follower, plus încă vreo câțiva ani ca să îmi dau seama ce să fac cu informația asta.
Visez la o lume fără granițe, cum frumos zice John Lennon în Imagine. Visez, nu lucrez la asta, n-am vreun proiect politic. Sigur, asta mă face globalist, după terminologia de asta de TV.
Cred că cel mai mare dușman al individului e orgoliul lui, care e un produs al minții lui, deci al lui personal. Dar e inevitabil să ai orgoliu. Iar orgoliul și-l înfruntă fiecare singur atunci când e pregătit, ceea ce poate să însemne și niciodată.
Cred că lumea se schimbă din interiorul tău ca individ, nu din afară, nu prin decizii politice salvatoare și lideri mesianici și nici prin ”războaie purificatoare” sau ”prin puterea lui Dumnezeu”.
Ca orientare politică, aș fi libertarian, progresist, de stânga. Cred în libertăți personale și-n impozitare progresivă. Și nu vreau să schimb eu lumea, că nu cred că așa funcționează lucrurile, dar sunt hotărât să trăiesc eu cum aș vrea să trăiască toată lumea în jurul meu. Caut să inspir binele, nu să-l impun și nici să-l cer altora.
Sunt biciclist și ecologist, merg aproape exclusiv cu bicicleta, indiferent de anotimp. Fac cumpărăturile cu bicicleta, mi-am dus copilul la școală (cât a fost mic) aproape exclusiv cu bicicleta, indiferent de vreme. Spăl caserolele de plastic înainte să le pun la gunoi și evit să cumpăr plastic și chestii care poluează. Cea mai mare contribuție a mea în domeniul ecologiei e că am obținut construirea unei parcări pentru biciclete în curtea școlii unde învață fi-miu.
Sunt naiv când vine vorba de natura umană. Nu am crezut niciodată în răutatea oamenilor, deși am fost dresat să fiu precaut cu oamenii. Nu prea s-a lipit dresajul de mine, spre disperarea părinților mei, evident. Acum, la vârsta asta (40+), am convingerea că oamenii sunt răi doar pentru că nu știu cum să fie buni pe moment. Și de frică, evident.
Cred mai degrabă în prostie decât în conspirații. Nu există ”forțe ale răului”, sunt doar oameni care văd binele altfel. Mai obtuz, mai ignorant poate. Dar nu pornesc să facă răul, ci vor binele cuiva, așa cum îl înțeleg ei.
Nu sunt deloc un om religios. Sunt căsătorit, dar nu sunt cununat la biserică, iar copilul meu nu e botezat. Am început să fiu ceva mai interesat de spiritualitate, practic meditația, mai cu întreruperi. Cred că Dumnezeu e doar un nume dat de strămoșii noștri Universului însuși, Existenței care i-a fascinat și i-a contrariat pe oameni deîndată ce li s-a trezit conștiința. Sigur, dup-aia s-au luat cu poveștile și au făcut din Dumnezeu un fel de tătuc autoritar și capricios care vrea biserici și are nevoie de tâmpiți care să omoare pentru El.
Sunt overthinker. Mintea mea nu se oprește niciodată, iar asta nu aduce prea multă fericire, în caz că nu știi. Meditația mă ajută cu asta, dar tot rămâne motorul pornit cât e ziua de lungă. Mare parte din ce vezi aici am conceput compulsiv, pentru că nu mă pot controla. Sigur e și ceva merit, dar nu-mi dau seama exact cât, din cauza orgoliului.
Nu sunt ambițios, sunt doar încăpățânat. Ceea ce e ok, lucrez cu ce am. Preferam ambiție, dar asta e.
CELE MAI REVOLTĂTOARE TREI IDEI ALE MELE:
1. Nu cred deloc în normalitate. Însăși ideea de normalitate mă enervează! Când aud câte un apel la normalitate, la ”țară normală”, ”oameni normali” șamd, oftez, dacă sunt mai calm, sau înjur, dacă sunt mai agitat.
Păi ce e normalitatea? În mod logic, normalitatea poate avea doar două sensuri: sensul de ”majoritate statistică” și sensul de ”normă”, adică de lege. Și ambele sunt aberante când încerci să le impui oamenilor drept standarde. O să le iau pe rând:
- Normal = majoritate statistică. S-a constatat că cei mai mulți oameni sunt într-un fel, iar tu trebuie fii ca ei. Deci ”fii normal” înseamnă ”fii așa cum sunt cei mai mulți”. Ceea ce e un abuz împotriva libertății individuale și un principiu de turmă obedientă.
- Normal = conform normei, conform unei legi. Serios?! Deci societatea a hotărât printr-o lege cum trebuie să fiu eu? Fuck off!
Cred că identitatea e un căcat, nicidecum ceva ce trebuie apărat și păstrat. Identitatea apare din frică și duce doar la separare și apoi la conflict. Atât identitatea personală cât și cea de grup trebuie pierdute, sau măcar observate și ”deconspirate”. Încerc să explic foarte pe scurt:
- Identitatea personală e doar un construct care apare natural în societate tocmai pentru că societatea are nevoie de identități, că asta e ea: o colecție de identități. Nu îți trebuie identitate când trăiești în izolare, nu îți trebuie nume, haine să te ascunzi sub ele sau reputație să ți-o aperi. Mai departe, identitatea e o iluzie întreținută de propria noastră frică, și anume din frica aia că nu suntem nimic de fapt, că totul e doar o iluzie. Cum și suntem!
- identitatea colectivă, cum e identitate națională de exemplu, duce la segregare și la conflict. Identitatea colectivă împarte lumea în Noi și Ei. Și, mai devreme sau mai târziu, noi și ei o să avem un conflict, fiindcă noi o să vrem mai mult pentru noi și ei o să vrea mai mult pentru ei. Identitatea colectivă crează părți pentru conflicte. Singura identitate colectivă care nu poate avea conflicte este când acest Noi cuprinde absolut toți oamenii planetei! De-asta sunt eu ”globalist”.
Fii sincer(ă): Concret, ce faci tu cu identitatea ta națională, aia pe care o cânți cu atâta mândrie? Nu că ar fi ceva rău să fii mândru că ești român și să vorbești românește, dar spune pe bune: concret, concret, ce faci tu cu mândria ta de a fi român? O folosești ca să îți urăști vecinii, este?
În loc de ”sunt mândru că sunt român” eu zic cel mult ”sunt mândru că sunt om”. Toți oamenii sunt egali și au aceleași drepturi. Toți oamenii, nu doar românii! Și ăla din Siria pe care nu vrem să-i primim în țară, și copilul ăla din Ucraina care e bombardată acum, toți. Dacă vrei drepturi numai pentru români, de fapt vrei privilegii.
Toate drogurile trebuie legalizate. Dezincrimare și utilizare medicală întâi, apoi legalizare. Din mai multe motive: controlul celor periculoase, dreptul la autodeterminare, dreptul la divertisment etc. Unele substanțe considerate droguri sunt incredibil de utile în neuroplasticitate, în psihoterapie, în realizare spirituală. Da, drogurile sunt bune! Nu degeaba există de mii de ani.
CE M-A ÎMPINS SĂ FAC SITE-UL ĂSTA
Sunt sigur că nu sunt singurul care a trecut prin greutăți. S-a întâmplat că au fost niște ani grei pentru mine. Că așa e la oameni, nu pretind că la mine a fost mai greu. Am fost fumător și alcoolic, am încercat toate drogurile pe care le-am întâlnit, iar pe unele încă le mai consum dacă am ocazia, și chiar le recomand (pe unele doar), în anumite condiții și anumitor oameni.
Ăsta e primul meu selfie în copac, făcut în 2024. Eu mă cațăr în copaci de când mă știu, dar până acum nu mi-am făcut niciun selfie în copac ca să nu zică lumea că fix de-asta mă cațăr în copaci, ca să-mi fac selfie. Și îmi păsa destul de tare de ce crede lumea despre mine, deși nu recunoșteam că-mi pasă. Nu știu dacă acum îmi pasă mai puțin, dar nu prea mai țin cont dacă-mi pasă sau nu. Sper că nu te-am pierdut cu asta.
Am zis că nu vorbesc despre viața mea profesională, dar e important de zis că am fost un umorist plin de ură, adică un umorist de succes. Am lucrat prin presa scrisă, în radio, televiziune și-n publicitate. Nu-mi fac un power trip aici, doar pune niște context, cum te-am anunțat. Și e important pentru povestea site-ului, o să vezi.
Prin 2020 (cred) au început niște schimbări în viața mea, nu știu clar cum. Eram cam alcoolic grav, ajunsesem într-o depresie cumplită, am făcut și o vizită la psiholog. Ajunsesem pe fundul oceanului, ”am trăit în iad” – știu sigur că depresivii pot să înțeleagă afirmația asta. Și era una din două: ori o termin cu viața asta, ori mă ridic! (te las să speculezi ce am ales). Întâi, cumva, am renunțat la alcool, iar asta a fost momentul de cotitură (o să mai vorbesc despre asta). Apoi, cu ajutorul unor prieteni absolut providențiali și al unor substanțe psihedelice remarcabile (da, da, exact asta am zis!), schimbările au continuat, în cascadă.
Printre altele, mi-am acceptat fricile. De exemplu, am înțeles frica mea de ridicol și am acceptat-o. Mai mult, am înfruntat-o! Am învățat să fac asta:
Ce am mai descoperit eu atunci
Am descoperit că de fapt mai eram și un om bun, nu doar nemernicul care mă simțeam. Am primit mult de la prietenii mei, am început să redescopăr bunătatea, blândețea, răbdarea, empatia, niște trăiri care erau de fapt în mine, dar nu prea mai știam cum să le fac loc, că eram prea prins în rol. Marea mea descoperire, tot într-un trip, a fost că Binele trece prin oameni și el trebuie lăsat circule. Că dacă primești bunătate și o oprești la tine, dacă n-o dai mai departe, atunci tu blochezi binele, tu devii dușmanul binelui! Ei, mult Bine de-ăsta am primit eu, și am înțeles că trebuie să-l las să treacă mai departe.
Pentru mine, lucrurile au început să se schimbe, viața mea a început să se așeze altfel. Am descoperit un nou mod de a trăi, un ritm mai calm al vieții, o liniște, o împăcare cu lumea, dar și o nouă direcție. Cumva, s-au conturat în mintea mea două valori care au ajuns să fie fundamentale pentru mine: Sinceritatea și Umorul. Am ales să încerc ca tot ce fac în viața asta să conțină sinceritate și umor. Asta cred eu că scoate ce-i mai bun din oameni, și aici cred că aș ști cum să fiu de folos lumii. Destul m-am jucat de-a răutatea, e timpul să mai fac loc și pentru bunătate!
Poate te întrebi unde e partea cu umorul, nu? E drept, ce-ai văzut aici n-a fost prea amuzant, știu. Amestecul între sinceritate și umor poate să fie complicat. Mai am câteva chestii pe țeavă, merg și în direcția aia. Uite primul meu stand-up, din vara lui 2023, pe ideea ”Roast-ul orgoliului meu” (Roast your ego). Asta este, poate, cea mai bună idee pe care am avut-o vreodată! Și asta vreau să fac sub umbrela Sinceritate.ro: Standup Therapy, seri de Roast your Ego. Dacă totul merge ok, o să mai auzi de conceptul ăsta!
Rămâi pe-aproape, te rog! Take a chance on me!
Cât de sincer ți s-a părut acest articol?
