Pentru filmul ăsta, cred că e important ce vârstă ai tu ca spectator român ca să-l apreciezi. Eu aveam aproape 11 ani la Revoluție, îmi amintesc foarte bine și evenimentele din decembrie ’89 și perioada de dinainte. Dacă ai sub 40 de ani, filmul ăsta cred că îți aduce mai puțin decât ”cară” cu el. Mie (aproape 46), Anul nou care n-a fost mi-a adus foarte mult, și cred că și celor mai în vârstă ca mine.
Din capul locului, filmul e bun! Bine scris, bine regizat și bine jucat. Toți actorii din film joacă bine, și chiar nu-mi aduc aminte film românesc în care să nu mă fi deranjat cel puțin un actor! Până și rolul copilului Marius, un rol greu, e jucat mulțumitor de Luca Toma (iar un copil actor bun e lucru rar peste tot, dar mai ales într-o cinematografie mică precum a noastră). Dar chestiile astea le-ai mai auzit, probabil, despre altceva vreau să-ți spun.
Miza filmului Anul nou care n-a fost
Nu e filmul ”obișnuit” despre perioada comunistă, nu e acuzator și dramatic precum 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile și nici caricatural ca Amintiri din epoca de aur. E un film care pare că vrea să facă pace cu trecutul. E un film care evită să împartă lucrurile în alb și negru și îți arată cât de gri era de fapt totul în vremea aia. Autorul filmului, Bogdan Mureșanu, îți proiectează un mod de funcționare a lumii, îți arată cum nimeni nu era total nemernic și nimeni nu era total erou. Doar securistul jucat de Ion Sapdaru e ceva mai dark side, dar și ăla e doar la serviciu. De fapt, toți sunt la serviciu în filmul ăsta și toți încearcă doar să prindă ziua de mâine și să facă într-un fel ”ca să fie bine”.
Oamenii din Anul nou care n-a fost
Tot ce vezi în film are față umană, nimic nu e ideologie pură. Oamenii sunt așa cum îi știi, prinși mereu între păcatele și virtuțile lor. Există violență conjugală în film, dar e cumva ”încadrată”, o înțelegi, iar regizorul nu te pune s-o judeci. Există violență față de copii, dar o vezi de unde vine, vezi că nu e abuz abominabil și nici perversitate. Există discriminare împotriva femeilor, dar nu ți se umple ecranul de ea. Există informatori și securiști, dar vezi și partea lor umană. E doar o lume umană care trăiește sub o dictatură cretină.
Și cum era traiul sub o dictatură? Hm, greu de transmis sentimentul ăla cuiva care n-a trăit-o! Informația poți s-o transmiți, sentimentul mai greu. Poate de-asta și votează unii mai tineri de parcă ar vrea să trăiască sub dictatură (îmi pare rău, n-am putut să mă abțin)! Anul nou care n-a fost reușește să te bage puțin cu nasul în atmosfera aia: frică, compromis grețos, iarăși frică, neputință, disperare, frustrare și o sete uriașă de libertate!
De rău despre filmul ăsta?
Doar mici prostii. E greu să te uiți la un astfel de film dintr-o perioadă pe care ai trăit-o fără să fii obsedat de detalii, cred că îți vine involuntar. Am remarcat sigla de Renault de pe volanul Daciei și o dubiță venită din anii ’90, plus alte detalii pe care, dacă poți, e bine să le ignori.
Ca montaj, pe alocuri s-a cam abuzat de coloana sonoră, la fel și de ”filmat din mână”, e cam multă mișcare de cameră pe alocuri. Iar ca poveste, intersectarea personajelor merita un ”capăt de arc”, merita să ducă undeva.
Dar filmul este excelent! O să ia multe premii și le merită pe toate! Felicitări lui Bogdan Mureșanu pentru notele de quentintarantinism, mai ales cea cu speculația istorică de la final… Savuroase!
P.S: M-a izbit asemănarea dintre Mihai Călin și Toma Caragiu! Poate pregătește cineva un biopic, mă las convins să fiu co-scenarist! 😉
Ți s-a părut utilă recenzia?
